CRUCEA …
Se spune că într-o zi, Dumnezeu a hotărât să Se îndure de un om care se tot plângea că are o cruce mult prea grea. Dumnezeu l-a condus într-o încăpere unde se aflau depozitate toate crucile oamenilor şi i-a spus: “Alege!” Pe moment, omului nu i-a venit să creadă că i se dă această ocazie unică, dar mai apoi a început să caute cu înfrigurare printre crucile de toate formele şi toate mărimile. I-a atras atenţia o cruce subţire, dar care era mult prea lungă. Apoi a văzut o alta, foarte mica, dar când a vrut să o ridice, era ca de plumb. Nu s-a dat bătut, ci a căutat mai departe, până ce a dat de una care chiar îi plăcea cum arăta, aşa că a săltat-o pe umăr. Însă atunci a simţit că exact în locul unde crucea atingea umărul, marginea ei era foarte ascuţită, astfel că-i intra în carne. Zadarnică a fost căutarea omului, fiindcă fiecare cruce avea şi o latură neplacută care, mai devreme sau mai târziu, tot ieşea la iveală.
Când aproape terminase de analizat toate crucile din încăpere, omul a mai descoperit una, ce părea dosită într-un ungher. Nu era nici prea grea, nici prea uşoară, nici prea lungă, nici prea scurtă, de parcă ar fi fost croită exact pe măsura omului nostru. Da, aceasta era crucea pe care si-o dorea pentru restul vieţii. O săltă pe umăr şi ieşi la lumină, iar acolo, uitându-se mai atent la ea, nu mică i-a fost mirarea să constate că era exact crucea pe care o purtase şi până atunci pe umăr…
Mulţi dintre noi, ne plângem aproape la fel ca acest om de crucea ce trebuie să o ducem în fiecare zi … fără a lua seama că Dumnezeu ştie tot ce ne apasă şi că atât cât ducem fiecare este după măsura puterilor noastre! Uneori luptăm pentru lucruri care nu ne sunt de nici un folos, doar pentru a avea si a strânge aici pe pământ, uităm că lumea aceasta nu este casa noastră, noi trecem doar pe aici, comorile noastre sunt adunate dincolo de albastrul cerului, noi avem o cruce de dus – de care nu trebuie să ne plângem, avem totodată o chemare, avem o slujbă importantă de a-L sluji pe Domnul nostru, de a fi Lui folositori şi celor din jurul nostru… Un prieten mi-a zis recent că a sluji lui Dumnezeu e ca şi cum ai acoperi o gaură într-un zid. De multe ori însă, noi încercăm să facem ceva pe lângă gaura aceea, ceva mai uşor şi care să nu ne facă să ne simţim vulnerabili. Asta pentru că a sta în gaură înseamnă frig şi ploaie uneori durere, sacrificiu…
Te îndemn azi şi îţi reamintesc: Tu ai fost înzestrat cu tot ce e mai bun. ISUS a venit pe pământ şi a murit pentru tine. Ceea ce trebuie să faci tu nu poate să facă nimeni, Nu poţi fi înlocuit. Roagă-te lui Dumnezeu să îţi descopere rostul existentei tale şi să te ajute să implineşti voia Lui. Tu nu exişti pentru ca numărul locuitorilor planetei Pământ să fie cu unul mai mult. Existi pentru că este nevoie de tine. Tu trebuie să îi ridici pe cei din jurul tău mai sus, să îi ajuţi să cunoască iubirea Domnului. Dar nu uita: pentru a-i ridica pe ceilalţi trebuie să te cobori până la ei, aşa cum a făcut Domnul ISUS!
Articol trimis de fratele Marian Sandu.
Biserica Creştină după Evanghelie "Agape" Galaţi 
