Tineri

Tinerii

Biserica Crestina dupa Evanghelie „Agape” Galati

Lucrarea cu tinerii este parte integrantă a lucrării bisericii. Copii, tineri, adulţi, bătrâni, formăm cu toţii biserica Domnului.

Întrunirile pe grupe

Tinerii Bisericii Creştine după Evanghelie „Agape” sunt împărţiţi pe grupe, în acelaşi timp funcţionează ca un întreg. Întrunirile pe grupe, de regulă, se desfăşoară săptămânal, în funcţie de disponibilitatea celor ce sunt parte a grupei. Toţi tinerii se întâlnesc în fiecare duminică la adunare, şi slujesc prin cântări, poezii şi psalmi sau alte texte biblice. Pentru serviciul de după-amiază, tinerii se adună la repetiţie la ora 1630. De asemenea săptămânal se organizează întruniri de studiu pentru toţi tinerii (Sâmbăta la ora 18:00 la adunare).

Întrunirile cu toţi tinerii

La întruniri se cântă spre slava Domnului, există timp pentru rugăciune, şi au loc diferite concursuri biblice şi jocuri de interior pentru tineri. În întâlnirile tinerilor se studiază de fiecare dată Scriptura.

Sport

Tinerii Bisericii Creştine după Evanghelie „Agape,” sunt iubitori de sport. Sporturile preferate de cei mai mulţi sunt voleiul şi fotbalul. Terenul Puşchin este locul consacrat unde întindem fileul de volei, şi apoi întindem mâna pentru servirea mingii, şi este locul unde mulţi dintre băieţi fug ca să prindă o minge, şi când o pring trag cu piciorul în ea.

Vizite în alte adunări

Un obicei bun şi cu foloase 🙂 este vizitarea altor biserici din ţară. Timpul petrecut în acele biserici este un timp de cunoaştere pentru tineri, un timp în care putem sluji împreună, şi un timp în care se leagă noi relaţii. Tinerii realizează că nu sunt singuri în ţara asta!

Tabere

În fiecare an tinerii bisericii noastre obişnuiesc să meargă în tabără. În ultimii ani taberele s-au făcut tabere în Sinaia, Lepşa, Bicaz, Soveja, Câmpulung Moldovenesc, Breaza (Bv) şi Cerdac (Slănic Moldova). Tabăra de anul acesta este în fază de proiect!

ATENŢIE!

Pentru o bună comunicare, detaliile despre locurile, datele şi orele de întâlnire pentru diferite activităţi, vor fi postate pe Home. Accesaţi simplu în secţiunea Categorii şi apoi Anunţuri (vezi în partea dreaptă). Dacă informaţiile nu sunt disponibile vă rugăm solicitaţi informaţii de la agapegalaţi@yahoo.com, şi în limita posibilităţilor vă vom ajuta.

Tinerii bucurându-se!

Vino la întrunirile tinerilor!