Istoric

Biserica Crestina dupa Evanghelie „Agape” Galati

Istoria mişcării frăţeşti în Galaţi

Informaţiile de mai jos sunt preluate dintr-un manuscris ce cuprindea şi o istorie generală a mişcării adunărilor frăţeşti din România. Manuscrisul a fost scris de fratele Dinu Dubei. Istoria prezentată cuprinde doar perioada de început a mişcării frăţeşti în Galaţi.

“Aceste Adunări frăţeşti s-au extins din Muntenia în celelalte zone ale ţării noastre şi aşa s-a făcut că în anul 1931 a luat fiinţă, prin harul Domnului, prima Adunare frăţească din Galaţi. Din documentele pe care le-am găsit se pot aminti fraţii Gheorghiaş Constantin, Grigore Frunză, Nicolae Nicolae şi alţii. În 1915 la 12 decembrie, au avut autorizaţia numărul 32 şi erau 18 credincioşi botezaţi şi 11 aparţinători care se adunau pe str. Codreanu (Primăverii), nr. 58. în 1945 s-au mutat în casa fratelui Vîrjan care venise în Galaţi şi locuia pe str. Aleea Mitescu nr. 5. Erau 23 de credincioşi şi 16 aparţinători. Sunt amintiţi din sfatul de fraţi Nicolae Nicolae, Grigore Frunză, Gheorghiaş Constantin. În 1948 s-au mutat pe str. Movilei nr. 15. Erau 29 de credincioşi. Sfatul de fraţi: Nicolae Nicolae, Grigore Frunză, Alexandru Vîrjan, Coşniţă Ion. În 1952 au colaborat cu misiunea norvegiană din str. Nicolae Bălcescu, nr. 116, unde erau misionarii evrei pe nume Faistain, Milan şi Solhain, şi se adunau deja acolo credincioşii de la ramura II (nebotezaţi). Pentru că era o casă mare, s-au înţeles să se unească cele două ramuri şi se adunau împreună formând un număr de 46 de credincioşi. Pe lângă prezbiterii de pe strada Movilei mai erau acolo fraţii Ioniţă Apostolache şi Putanu Enache. În aprilie 1961 adunarea s-a mutat din nou pe str. Primăverii nr. 58. Fraţii Vârjan Alexandru, Pricope Petru, Rusu Dumitru, Rădăcină Mihai, Cireş Mihai şi alţii. În luna august 1976 am cumpărat o casă pe str. Neniţescu, nr. 2. Pricope Petru, Vîrjan Alexandru, Cireş Dumitru, Apescăriţei Ştefan, Dubei Gheorghe şi alţii.”

Istoria mişcării frăţeşti în lume

Acest text este un paragraf preluat din lucrarea de licenţă: Lungu, Narcis, Două modele de conducere a bisericii locale: ceate presbiterilor şi păstorul ordinat, Oradea, Universitatea Emanuel, 2006. Paragraful de mai jos descrie succint istoria mişcării frăţeşti de la originea ei, până la apariţia şi dezvoltarea ei în România. Textul nu este comprehensiv.

Mişcarea adunărilor frăţeşti

Reforma a proclamat o reîntoarcere la caracteristicile bisericii primare, dar principalele mişcări ale Reformei nu au reuşit aceasta, de aceea Reforma este urmată de alte mişcări care considerau necesară o apropiere mai profundă de ceea ce era biserica primară. Fraţii Plymouth au fost o astfel de mişcare, dar care a părut abia în anii 1820. Deşi au preferat lipsa oricărei intitulări, în timp ei au fost numiţi Fraţii Plymouth, sau pur şi simplu Fraţii (engl. Brethren).

Origini

Iniţiatorul acestei mişcări este John Nelson Darby (1800-1882), un cleric al bisericii Protestante a Irlandei. Deziluzionat fiind de faptul că Reforma nu transformase biserica aşa de mult precum el considera că ar trebui să fie, “recunoscând că «împărăţia» descrisă în cartea lui Isaia şi pe întreg cuprinsul Vechiului Testament, era total diferită de biserica creştină,” el părăseşte biserica Irlandei, care era o biserică presbiteriană, şi începe să se adune cu alţi creştinii din alte denominaţii la Dublin, pentru a frânge pâinea în semn al unităţii trupului lui Cristos. Opinia sa în privinţa identificării «împărăţiei» cu biserica creştină, precum şi împărţirea istoriei în dispensaţii determină ca Darby să fie numit părintele dispensaţionalismului modern. Principala nemulţumire, care trebui să recunoaştem a fost lăsată moştenire generaţiilor viitoare de fraţi, era legată de clericii bisericii, de presbiteri, păstori şi diaconi, indiferent dacă e vorba de bisericile protestante, catolice sau non-confomiste. Pentru fraţi, aşa cum reiese din scrierile lui Darby, aceste biserici au devenit corupte, şi principala vină atârnă pe umerii guvernării bisericii.

Lucrătorii nu sunt oficiali; ei au daruri speciale, care le sunt date de sus, carismata prin care ei sunt împovăraţi să le exercite, şi care le-au fost încredinţate de Duhul Sfânt conform voii Sale: această carismata nu are nici o legătură, cum ar fi cu episcopatul sau alte posturi, deşi ca în cazul lui Ştefan, ele pot coincide cu o astfel de slujbă. Nici un om, sau un grup de oameni, de pe vremea apostolilor, nu are dreptul de a alege aceste slujbe: în biserica în care acestea există, corupţia are loc, şi adevăraţii credincioşi se retrag. Întreaga doctrină, de fapt, depinde de libertatea accesului direct la Dumnezeu: agenţiile intermediare, ca preoţii sau presbiterii, nu sunt doar un obstacol, ci un păcat.”

La fel cum Reforma a fost o reacţie la corupţia bisericii catolice, şi la degenerarea crezurilor fundamentale creştine, la fel mişcarea fraţilor a fost o reacţie extremă la clericalismul din biserici. Aderenţii acestei noi mişcări proclamau preoţia tuturor credincioşilor, făceau apel insistent la Scriptură şi la trăirea unei vieţi modeste pentru Cristos. În privinţa doctrinei mântuirii, conducătorii iniţiali deţineau o doctrină puternic calvinistă, dar în aceeaşi măsură accentuau evanghelizarea. Locul slujirii presbiterilor în biserică este ocupat de diferiţi membri care au darul slujirii dar ei nu sunt numiţi astfel, şi fiecare mădular al trupului lui Cristos e recunoscut ca având daruri spirituale pe care şi le poate exercita liber. Din lipsă de spaţiu nu vom mai prezenta grupurile în care s-au divizat mai apoi fraţii, iar istoria pătrunderii lor pe continent, în America, Orient şi alte părţi ale lumii este legată tot de numele J. N. Darby.

Continuând analiza acestei mişcări, din punctul de vedere al guvernării, e bine de ştiut că nu se recunoştea o altă autoritate peste biserica locală, ci fiecare biserică se autoguvernează şi aplică Scriptura conform nevoilor şi situaţiei contemporane. Punctele de vedere doctrinare sunt răspândite prin publicaţii. “Slujba de închinare şi părtăşie este condusă de diferiţi membrii ai congregaţiei. Păstorii implicaţi tot timpul sunt rari; evangheliştii permanenţi şi învăţătorii Bibliei călătoresc departe.”

Ca şi o concluzie pentru această mişcare se poate spune că ea a fost o reacţie puternică la clericalismul din biserici, dar nu s-a închis, cel puţin la început, în vreo formă de conducere, ci aceasta s-a stabilizat în timp, precum s-a întâmplat cu creştinii după Evanghelie din România. Considerăm această reacţie necesară deoarece clericalismul duce la crearea unor bariere, care poate la început sunt neintenţionate, dar care în timp pot degenera, precum a fost cazul evoluţiei bisericii primare. Desigur lipsa oricărei conduceri poate degenera în anarhie.

Apariţie şi dezvoltare în România

Mişcare evanghelică în România este relativ recentă. În ceea ce priveşte mişcarea adunărilor frăţeşti, ea este strâns legată de numele E. H. Broadbent (el aparţine de “Free Christian Congregations in England”), care vizitează România pentru prima dată în 1899. El vizitează pe credincioşii armeni din zona Constanţei pe care îi cunoscuse dinainte. Întorcându-se şi “trecând prin Bucureşti a căutat o adunare creştină care să fie în general asemănătoare bisericilor baptiste, dar să nu fie condusă de un singur om-păstor.” În Bucureştii acelor vremuri exista doar o singură biserică baptistă, dar aceasta era în limba germană. Se spune că Broadbent a îngenuncheat pe trotuar în Piaţa Universităţii şi s-a rugat pentru salvarea sufletelor în România. Întors în Anglia, a început să se roage şi a scris un articol într-o revistă misionară. Acest articol a atins inima lui Francis Berney şi a lui Charles Aubert, doi misionari elveţieni, care vin apoi în România.

Câştigarea de suflete s-a făcut prin intermediul lecţiilor de limba franceza, şi a întrunirilor în casa lui Berney. Rezultatele au fost vizibile în 1901, când au avut loc cinci botezuri. Adunarea a continuat să crească şi în acest timp şi-a schimbat câteva locuri de întâlnire. Mişcarea adunărilor frăţeşti a continuat să se răspândească în ţară, luând amploare. În 1909 datorită creşterii numărului de credincioşi, autorităţile au luat măsura expulzării lui Berney şi a celorlalţi misionari.

Lucrarea însă a continuat prin conferinţe zonale, diferite tipărituri şi reviste, precum şi prin pregătirea teologică a unor noi lucrători. Perioada interbelică a fost o perioadă de înflorire a mişcării adunărilor frăţeşti, dar nu a fost lipsită de persecuţii din partea statului sau a altor persoane.

După multe insistente, mişcarea frăţească a obţinut statutul de asociaţie religioasa în 1939 pe baza deciziei privitoare la reglementarea autorizării şi funcţionării adunărilor şi asociaţiilor religioase, publicată in Monitorul Oficial, nr. 161 din 15 iulie 1939, ceea ce însemna că erau acordate drepturi minime religioase. Totuşi persecuţiile erau frecvente printre creştini evanghelici din România.”

Mişcarea adunărilor frăţeşti s-a înregistrat în România sub numele de Cultul Creştin după Evanghelie. După al doilea

război mondial, credincioşii evanghelici din România trec prin mari persecuţii, începând cu întemniţările şi continuând cu închiderea a numeroase case de rugăciune. În 1939, mişcarea de trezire pornită în biserica ortodoxă de către Tudor Popescu se uneşte cu Cultul Creştin după Evanghelie, dar această unificare nu e autentică, aşa că după 1989 cele două mişcări se despart. Din punct de vedere al formei de guvernare, adunările creştinilor după Evanghelie nu sunt conduse de un singur păstor, ci există mai mulţi fraţi în vârstă care învaţă şi păstoresc congregaţia.

http://en.wikipedia.org/wiki/John_Nelson_Darby#column-one, 22 martie 2006

Kellett, E. E., A Short History of Religions, London, Victor Gollancz, 1948, p.537

Dowley, Tim, Eerdmans’ Handbook to the History of Christianity¸ Grand Rapids, Michigan, Wm. B. Eerdmans Publishing, 1977, p.520-1

O detaliere a istoriei mişcării frăţeşti se găseşte în cartea Biserica sau adunarea, Volumul III, Dillenburg, GBV, 1993

Biserica sau adunarea, Volumul III, Dillenburg, GBV, 1993, p.394

http://www.cde.crestini.com/index.php?option=com_content&task=view&id=20&Itemid=40, 29 martie 2006 – Mare parte a informaţiilor sunt preluate din Adunările Creştine după Evanghelie în istoria creştinismului la români (1889-1943), un manuscript netipărit, scris de Eliezer Măceşaru, 1997.

Renovare clădire

Renovare

Pregătire plasei pemtru planşeu.

Renovare adunare

Se turna betonul pentru balcon.

Cei care puteţi contribui cu informaţii suplimentare şi complementare, vă rugăm nu ezitaţi să le scrieţi ca şi comentarii la această pagină, sau să le comunicaţi administratorului la agapegalati@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s