M-au întrebat mulţi prieteni, fraţi şi surori, cum merge lucrarea în Galaţi. Răspunsul meu era că lucrarea are părţi care te încurajează, să le spunem succese, dar are şi părţi care te pun la respect, dar care nu sunt insuccese.
Dumnezeu a încurajat lucrarea din Cudalbi în urma dorinţei noastre de a închiria Casa de cultură a comunei. Ne-am dorit să facem o seară de colinde în Cudalbi, dar marea problemă era sala. Fratele Neculai şi sora Mariana, ne-au spus de o încercare anterioară, când după ce au plătit preţul pentru închirierea casei de cultură, au avut surpriza să primească banii înapoi, pe motiv că pentru orice altă activitate casa de cultură e disponibilă, dar nu pentru evanghelizare. Se pare că preoţii ortodocşi au depus tot efortul pentru aceasta.
În urma auzirii acestei întâmplări, am fost şi mai hotărât că trebuie să închiriem casa de cultură pentru seara de colinde. Am solicitat bisericii să ne susţină în rugăciune, iar unii chiar au postit. Aşadar, într-o zi de marţi m-am prezentat la directoarea casei de cultură din Cudalbi. Când a aflat ce intenţionăm şi cine suntem, ne-a răspuns în aşa fel încât am avut impresia că eram aşteptaţi şi doriţi pentru aşa ceva. Surpriza a fost şi mai mare când, doamna directoare ne-a spus că nu va costa nimic închiriere casei de cultură, ba mai mult a spus că va posta un anunţ pe postul local de televiziune. Trebuie să spun că şi aici calea ne era închisă, orice anunţ se putea posta, cu excepţia anunţurilor venite din partea pocăiţilor. Şi mâna atotputernică a Domnului nostru a făcut ca noi să crem anunţul şi el va fi postat fără nici un cost din partea noastră.
Dumnezeu lucrează, şi dacă uneori lucrează în mod tăinuit, iată că acum am putut vedea cu toţii lucrările Lui extraordinare!
Narcis Lungu