Seara de misiune din 1 decembrie, cel puţin pentru unii, a fost prima seară de misiune la care au participat. A fost o seară deosebită, pentru că Dumnezeu a avut un mesaj deosebit pentru tinerii care au participat. Vom încerca să prezentăm câteva din punctele de seamă ale acestui timp binecuvântat.

Primul lucru care a deschis atmosfera duhovnicească şi cercetătoare a serii, a fost prezentarea ferestrei 10/40, fereastră care cuprinde zona cea mai neevanghelizată a lumii. A fost numită şi scaunul Satanei pe pământ. Oamenii de aici se află într-un mare întuneric spiritual, ei au nevoie de Vestea bună. Următorul lucru foarte motivator a fost deschiderea şi împrăştierea prin sală, pe braţele tinerilor a unui sul de aproximativ 32 de metri lungime, sul pe care erau trecute numele miilor de etnii neevanghelizate ale lumii. Am fost îndemnaţi să ne rugăm pentru grupul etnic pe care îl vom găsi scris în dreptul fiecăruia.

În partea a doua a serii, motivarea a venit în urma ascultării proiectelor de misiune  ale Agenţiei Kairos, prezentarea misionarilor care sunt susţinuţi de agenţie şi prezentarea familie misionari în Peru, Liviu şi Amalia Acatrinei.

Seara de misiune s-a încheiat cu mesajul biblic transmis de fratele Valentin Hrihorciuc. Domnul ne-a întrebat prin robul Său dacă nu auzim strigarea la misiune, strigarea Tatălui din ceruri, nu auzim strigarea din adânc a milioanelor de oameni morţi în fărădelegile lor şi strigarea de aproape şi de departe etniilor şi miilor de oameni aflaţi încă în beznă. Oare câţi dintre noi aud această strigare la a vesti şi altora Evanghelia? Tu o auzi?