Pentru a vedea prima parte a mărturiei apăsaţi aici 

Aceartă pornire imorală a evoluat în timp şi a degenerat în alte patimi toate legate de sex, în general, căci Diavolul căuta să se ataşeze de părţile sufleteşti ale omului din care izvorăşte viaţa, şi cred că ai idee despre faptul că imoralitatea sexuala este arma cea mai puternică a stăpânitorului acestui veac, prin care acesta absoarbe viaţa oamenilor, ca ulterior să o poată canaliza liniştit înspre îndeplinirea scopurolor sale malefice! Prins fiind în acest fel în mrejele celui rău, încă din fragedă copilărie, n-a trecut mult timp până să devin un rebel convins, ajungând chiar până la a-L urâ pe Dumnezeu, la a vorbi necuviincios despre Dumnezeu, a-L renega! Pe la vârsta de 14 ani eram deja un fiu al întunerecului destul de promiţător, deoarece sunt o fire activă, deci Diavolul mai avea încă de explorat multe alte părţi ale sufletului meu. La 14 ani fumam şi beam votcă în mod constant şi dezinvolt, îmi însuşisem un vocabular indecent, şi aveam ca anturaj pe aceia care se numesc satanişti rockeri, punk-işti, rapp-eri, şi orice alt tip de persoane decăzute (sau care se prefăceau a fi decăzute, tocmai ca să mă facă să cred că a fi decăzut reprezintă un lucru tare placut). Deja de prin clasa a 8-a, tatăl meu adoptiv pierduse controlul în ceea ce mă priveşte (nu că l-ar fi avut vreodată în mod real, dar…) plecam şi veneam acasă când vroiam, căci mama se certa mai tot timpul cu el, şi acum dormeau separat. Ai înţeles de aici că în casa aceea nu era nimic care să te facă să-ţi doreşti să rămâi mai mult timp prin preajmă! Şi nici că mă aveau prin casă … vara, de exemplu începând cu luna iunie, plecam pe litoral, şi aşa am făcut vreo câţiva ani buni, petrecând vara, până toamna, la mare, la Costineşti, trăind din furat şi alte prostioare, ba chiar din tipul acela la moda de a cerşi, care, mascat sub un aer rebel, (care e patetic de fapt…) se numeşte ‘chetă,’ `hai să facem chetă!` adică: hai să mai găsim vreun naiv pe care să-l facem să renunţe la banii lui, în favoarea noastra, etc. Ţi-ai dat seama că modul acesta de viaţă nu are în el nimic sfânt! Apoi, iarna, obişnuiam să merg la Sinaia sau la Predeal, unde mă îmbătam cu băieţii şi dormeam pe la fete. În tot restul anului eram in oraş unde mergeam la şcoală, mai mult cu numele decât cu fapta, fapt care a dus în cele din urma la abandonarea liceului, in clasa a 10-a.

Dacă ţi-ai făcut o idee despre cum eram pe-atunci, voi trece la un alt capitol tot atât de interesant al vieţii mele, în care numai un singur lucru s-a schimbat:felul de a consuma viaţa şi oarecum anturajul. Am cunoscut la Costineşti un grup de tineri din Piatra Neamţ, cu care m-am împrietenit repede. Am facut cu ei câteva beţii pe la mare, apoi, la o distanţă de câteva luni, le-am făcut o vizită în Piatra Neamţ. Când m-am întors de acolo, în tren în drum spre Galaţi, am căzut într-un somn greu deodata, şi am avut un vis, o viziune prin care Domnul îmi dădea de ştire un lucru: am văzut în visul meu că eram împreună cu un grup de prieteni, mergând pe o cale; şi în timp ce mergeam eu le-am spus, în vis, ‘trebuie să continuăm să mergem, şi să nu zăbovim pe aici, căci drumul e lung şi acum vine noaptea, şi nu vom mai vedea strada de parcurs!’ Nici n-am terminat bine de rostit acele cuvinte, că se lăsă noaptea, o noapte fără stele, şi am fost înconjuraţi din toate părţile de foc în văpăi înalte, de parcă totul în jur ardea, totuşi eu nu simţeam dogoarea… Atunci m-am trezit, şi în scurt timp am coborât în gară la Galaţi. Domnul mi-a mai vorbit şi în alte rânduri tot prin vise, dar acesta cu focul s-a repetat, de aceea ţi l-am relatat, căci poate îţi va fi folositor să ştii că profeţia cu privire la focul ce va cuprinde Pământul, relatată în Biblie, mi-a fost revelată şi mie în mai multe rinduri, sub forme diferite. Amiciţia mea cu cei din Piatra Neamt a avut asupra sufletului meu o influenţă destul de profundă, n-as putea spune în schimb dacă una bună sau rea… Cert este că la scurt timp după această întâmplare, când aveam 17 ani, ai mei au divortat şi eu împreună cu mama, ne-am mutat într-un alt cartier, destul de liniştit, dar începând din acel moment am început să decad cu o mare repeziciune, deoarece, ieşit de sub ochii tatălui meu adoptiv, eram liber să mă distrug cum vreau eu, şi nimeni şi nimic nu mă putea opri! Am început să am relaţii sexuale cu mai multe fete, fapt care m-a obosit destul de rapid, pierzind vitalitatea ce mă caracteriza în anii precedenti, când nu eram încă un desfrânat, ci, numai un rebel. Relatiile cu mai multe fete în acelaşi timp mi-au adus şi multe probleme, mai ales cu părinţii lor, care veneau şi se plângeau mamei, sau mă căutau chiar pe mine ca să-mi ia scalpul! În acest timp devenisem un fel de Casanova sau Don Juan al cartierului, telefonul suna continuu şi aveam cunoştinţe zeci de fete … multă lume mă ştia drept un mare desfrânat. Casa în care locuiam cu mama s-a transformat în casă de plăceri unde, se adunau mereu fete şi băieţi cu care petreceam cu băuturi şi tot
felul de necurăţii. Problemele cu poliţia n-au întârziat să apară, deoarece fetele cu care umblam furau (la îndemnul meu) bani de la părinţii lor, care la rândul lor veneau la mama, care, neavând de unde să-i dea înapoi, era obligată să-i dea afară cu mâna goală, şi uite-aşa am ajuns să am dosar şi la poliţie, sub ‘renumele’ de înşelător de fete! Cu alte cuvinte, un om de nimic! Lucrurile mergeau tot mai rău, din patimă în patimă, din ce în ce mai jos, pierdeam din valoarea pe care o are la naştere fiecare om, tot mai mult, căci păcatul pusese într-u totul stăpânire pe mine!

Va urma…