Iov, omul ca nimeni altul de pe pământ din vremea sa, omul pus la încercare de Dumnezeu la cererea lui Satana, contrazicea spusa de mai sus în Iov 17:10-16. „Ea (nădejdea) se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.” Pentru creştini, speranţa nu moare ultima, ci speranţa moare odată cu ei, pentru că ei nădăjduiesc o înviere a morţilor ce va să vie. Noi, creştinii nu trăim, şi nu murim ca cei ce n-au nădejde, ci trăim şi murim cu nădejdea că Dumnezeul nostru va împlini tot ce a spus. Şi, nădejdea aceasta nu înşeală! Aşadar, fie că trăim, fie că murim, noi trăim cu nădejdea că Îl vom vedea aşa cum este, Îl vom vedea faţă în faţă! Deci, speranţa nu moare ci ne însoţeşte până şi dincolo de moarte!